„Messi mi-a spus că arătam ca un cadavru!” Abidal a ținut să lămurească ultimele declarații

  • Publicat:
  • Actualizat:

Eric Abidal a revenit asupra declarațiilor apărute miercuri în presa internațională. Fostul jucător francez a vorbit despre perioada în care a renunțat la fotbal, din cauza cancerului. Postul TV El Chiringuito a prezentat un interviu cu fundașul francez în care apărea următoarul paragraf: „Înaintea unui meci, am făcut un videoclip din spital și le-am transmis un mesaj de încurajare colegilor de la Barcelona. Messi mi-a spus să nu mai fac așa ceva niciodată. Mi-a spus că mă vedeau ca pe un cadavru și asta le-a făcut mult rău. Eu am crezut că-i voi motiva, dar ei mi-au zis că i-am întristat teribil. Au plâns în vestiar„. Abidal a postat astăzi un mesaj pe pagina sa de Twitter, pentru a lămuri lucrurile.

„Când am trimis filmulețul respectiv, Leo Messi mi-a spus că nu-i face plăcere să mă vadă așa, dar n-a folosit în niciun moment cuvine jignitoare la adresa mea”, a scris Abidal pe Twitter.

Eric Abidal a fost coleg cu antrenorul celor de la Juventus București, Marius Baciu, în perioada 2002-2004, la Lille. Cei doi au fost colegi de cameră, lucru povestit de Baciu în 2014, într-un interviu acordat pentru ProSport: „Au fost multe momente frumoase: titlul de campion național la juniori cu Timișoara, primul joc la seniori, pentru Inter Sibiu, golul din Liga Campionilor cu Dortmund, faptul că am jucat împotriva unor adversari precum Ronaldinho sau Drogba, faptul că am fost coleg de cameră cu Abidal. Toate aceste momente mi-au marcat cariera și îmi e foarte greu să aleg doar unul.”

Abidal a evoluat în 193 de meciuri pentru Barcelona, unde a câștigat, printre altele, de două ori Liga Campionilor, de patru ori campionatul și de două ori Cupa Spaniei. În 2011 i-a fost depistată o tumoare la ficat, motiv pentru care și-a întrerupt cariera. În același an a fost operat pentru prima oară, iar în 2012 a suferit un transplant de ficat, care i-a salvat viața. Dani Alves s-a oferit să fie donator pentru colegul său, dar acest lucru nu i-ar mai fi permis brazilianului să joace fotbal. În ciuda tuturor problemelor medicale, Abidal a revenit pe gazon și a mai jucat până în 2015, când s-a retras definitiv.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×